Istoric

Istoricul localității nu este prea cunoscut. Referitor la problema atestării documentare, găsim localitatea Salcia amintită în anul 1577 într-o listă a „megieșilor” care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac (Arhiva Statului București, Fond Episcopia Buzău, ms. 173,f.9 verso). La început a făcut parte din Plaiul Despre Buzău al fostului județ Slicuieni (Saac). Alte documente care atestă existența așezării sunt „Istoria Generală a Daciei sau a Transilvaniei, Terei Muntenesci și Moldovei” din 1811 a lui Dionisiu Fotino unde este denumită Salcea. Tot Salcea apare și în Analele parlamentare din 1831, când făcea parte din plaiul despre Buziau al fostului județ: Săcuieni și numără 105 familii (Ecaterina ZAHARESCU, Vechiul județ al Saacului, Cunoașterea Prahovei, an I, nr.1/ian. 1939, p.85).
La 1 ianuarie 1845, desființându-se, județul Săcuieni trece la județul Prahova. Cu prilejul reformei agrare din 1864 erau împroprietăriți 83 locuitori. DTSR (1872) menționează localitatea drept comună în plasa Cricov. DGJPh (l897) și MDGR (IV,643.V.309) o amintește drept comună formată din trei ocoale Linieri, Rasteni, Tirisari, dar în plasa Podgoria. Din dealul Gogonului țâșnește Izvorul Păcurii, care împreună cu alte izvoare (Balcilor, Burlacul, Câinelului, Oancei, Ciuciuru Stupina Popii și Vulpea) formează gârla Salcia, care străbate localitatea și se varsă în Cricovul Sărat.
La începutul anului 1907 (februarie) au loc în comună frământări, când țăranii îl sechestrează pe primar timp de 18 ore (Ist. Rom., IV, 513). Aceeași situație administrativ-teritorială și în perioada interbelică, iar după război nu se aduce nici o schimbare. Prin Legea nr.2/1989 devenea sat component al comunei Sângeru-Lapoș, dar, prin Decretul-Lege nr. 38/1990, legea cu pricina era abrogată iar localitatea revenea la satutul de comună.